November 20, 2017

Poveste: Pierino Pierone

E o poveste pe care i-o citeam fratelui meu când era mic. Habar n-am cine e autorul, dar ştiu că mă punea să i-o citesc de câteva ori pe zi, şi râdea se speria de fiecare dată, aşa că mi-a rămas în minte.

“A fost odată un băieţel foarte neascultător pe nume Pierino Pierone care, în drum spre şcoală, se căţăra prin toţi copacii şi uita de şcoală. Într-o zi, pe când stătea el căţăărat într-un păr, trecu pe acolo o vrăjitoare, care l-a văzut pe Pierino în copac. Numaidecât s-a transformat într-o fată frumoasă, şi a mers şi i-a spus:

Pierino Pierone, dă-mi o pară, cu mânuţa ta cea dalbă, frăgezioară!
Ce mai stai? Hai, dă-mi odată, că îmi lasă gura apă!

Pierino i-a aruncat o pară, dar a căzut într-o balegă, aşa că a trebuit să coboare din copac şi să i-o dea în mână. Fata, cum a pus mâna pe el, s-a şi transformat înapoi în vrăjitoare şi l-a băgat în sac, l-a legat bine şi-a pornit către casă. Vrăjitoarea băuse multă limonadă în acea zi, aşa că a scăpat-o să facă pipi. Lăsă sacul jos şi merse după un tufiş. Pierino avea la el un briceag, aşa că tăie sacul, ieşi afară şi băgă un bolovan în locul său, apoi o luă la sănătoasa.

După ce şi-a făcut nevoile, vrăjitoarea luă sacul în spinare şi merse mai departe.

– Văleu, Pierino, dar tare greu te-ai mai făcut până am venit eu.

Ajunse acasă şi îi spuse fiicei ei, Margherita Margheritone:

– Ia pune nişte apă la fiert, să-l gătim pe Pierino, că a chiulit de la şcoală şi era prin copaci. Mi-e o foame de lup, aşa că grăbeşte-te!

Vrăjitoarea cea mică puse apă la fiert, apoi luă sacul şi-l goli în apa care clocotea. Bolovanul din sac făcu “pleosc” în apă şi le opări bine pe amândouă.

– Nah, că m-a păcălit de data asta! spuse cu ciudă vrăjitoarea. Dar mâine nu mă mai păcăleşte el.

A doua zi, Pierino iar uită de şcoală şi mânca pere prin copac. De data asta, vrăjitoarea se transformă într-o bătrânică drăguţă. Merse la Pierino şi-i spuse:

Pierino Pierone, dă-mi o pară, cu mânuţa ta cea dalbă, frăgezioară!
Ce mai stai? Hai, dă-mi odată, că îmi lasă gura apă!

Făcându-i-se milă, Pierino coborî cu o pară la ea. Dar baba pe loc îl înşfăcă şi-l băgă în sac, scoţându-i tot din buzunare.

– Ha, ha, ha! De data asta nu mă mai păcăleşti tu!

Merse ce merse, dar, pentru că a mâncat numai fructe de o lună încoace, o scăpă să facă treaba mare. Aşa că lăsă sacul jos şi merse după un tufiş. Pierino, tremurând de frică, se zbătea şi urla cât îl ţinea gura. Taman atunci trecu pe acolo un jandarm cu un câine. Văzând că sacul se tot mişcă, îl dezlegă.

– Vai mie! Zise Pierino. M-a prins vrăjitoarea cea rea. Hai să băgăm câinele în locul meu.

Băgară câinele şi legară sacul, iar ei plecară în grabă. Vrăjitoarea, bucuroasă că şi-a făcut nevoile, luă sacul şi merse către casă. Câinele se zbătea şi scheuna.

– Poţi să te zbaţi şi să urli ca un câine, că tot te vom mânca, Pierino! M-am săturat să mănânc doar fructe.

Ajunsă acasă, îi spuse fetei:

– Margherita Margheritone, ia pune să fiarbă apa, că-l vom mânca pe Pierino la cină.

Pe când clocotea apa, vrăjitoarele goliră sacul. Dar câinele se aruncă la ele şi le muşcă de numa, apoi fugi la stăpân.

– Ah, Pierino! Lasă că te-nvăţ eu minte! Data viitoare nu mă mai păcăleşti tu pe mine.

Dar Pierino nu se-nvăţă minte, şi a doua zi iar era în copac. Acum, vrăjitoarea s-a trensformat într-o zână bună şi merse la el:

Pierino Pierone, dă-mi o pară, cu mânuţa ta cea dalbă, frăgezioară!
Ce mai stai? Hai, dă-mi odată, că îmi lasă gura apă!

Pierino, fermecat de frumuseţea ei, coborî cu para. Dar vrăjitoarea l-a prins, l-a băgat iar în sac, şi, de data asta nu de mai opri până acasă.

– Margherita Margheritone, desfă sacul, ia-l pe Pierino şi îinchide-l în pivniţă să îl mâncăm mâine. De data asta nu mai scapă el.

Toată noaptea, vrăjitoarele au făcut un foc mare, şi au pregătit un ceaun imens pentru Pierino. Dar el, toată noaptea a construit o scară din oale şi s-a căţărat, cocoţânduşse pe un raft. Dimineaţa, vrăjitoarele se lingeau pe bot de poftă. Merseră după Pierino, şi-l găsiră cocoţat sus pe raft. Nervoasă, vrjitoarea spuse:

 – Margherita Margheritone, ia adu aici ceaunul, că mă urc eu după el.

Şi se tot chinuia ea să urce, dar nu reuşi decât până la jumătate.

 – Ia hai şi tu, Margherito, că eşti mai tânără. Ajută-mă să urc!

Şi se căţărau ele pe scara de oale, dar când să pună mâna pe el, Pierino le împinse şi se răsturnă scara cu tot cu ele. Căzură chiar în ceaun, şi fierseră de n-a mai rămas nimic din ele.

De data asta, Pierino Pierone s-a învăţat minte şi niciodată nu s-a mai abătut din drumul său spre şcoală, şi nici nu s-a mai căţărat prin copaci.”

Sursa foto

Comments

  1. 🙂 eu o puneam pe sora mea, mai mica decat mine cu 3 ani jumate, sa-mi spuna o poveste cu nu stiu ce turtita inainte sa adorm.

Leave a Reply