August 22, 2017

Vinul şi eticheta sa, partea I

La noi, multă lume, când merge să cumpere o sticlă cu vin, se uită doar la preţ, neluând în seamă şi alte detalii, care sunt foarte importante. De exemplu, un vin poate avea un preţ mare şi să nu fie atât de bun precum unul cu un preţ mai mic.

Eticheta poate avea un impact vizual foarte puternic asupra consumatorului şi îl poate influenţa în alegerea unui vin, fiind unul dintre criteriile cu cea mai mare pondere în acest sens. În ultimul timp, producătorii de vinuri au acordat o importanţă din ce în ce mai mare designului etichetelor, investind sume foarte mari pentru schimbarea acestora de la o recolta la alta. Există însă şi producatori de vinuri mai conservatori care păstrează aceeaşi formă grafică a etichetei de zeci de ani.

Eleganţa etichetei nu este însă un garant al calităţii vinului, dar informaţia pe care aceasta o oferă poate fi, ajutând în acelaşi timp şi la educarea consumatorilor.

Atât în legile naționale, cât și în cele europene, sunt prevăzute o serie de indicații obligatorii:

  • Categoria de calitate a vinului:

1.vin de masă. Denumit până în 1970 vin pentru mâncare, acesta poate avea menționată și Indicația Geografică Tipică (IGT). Trebuie să aibă cel puțin 8,5 grade alcoolice efective, dar nu mai mult de 15.

2.vin de calitate superioarăVS. La această categorie este obligatorie indicația de proveniență geografică

Vinurile de calitate superioară sunt obţinute din soiuri cu însuşiri calitative superioare după o tehnologie tradiţională cu maturitatea ulterioară în decurs de cel puţin 6 luni. Conţinutul de alcool trebuie su fie nu mai puţin de 10 % vol. La rândul lor, acestea se împart în:

vinuri mature– vinuri obţinute din soiuri aparte de struguri sau dintr-un amestec al acestora, cu aplicarea unei tehnologii speciale sau acceptate de toţi și cu condiţia unei maturări obligatorii în recipiente staţionare pe parcursul a cel puţin 6 luni;

-vinuri de oenotecă (colecţie) – vinuri de calitate superioară, care după încheierea ciclului tehnologic de producţie, inclusiv maturitatea în recipiente staţionare, se învechesc suplimentar cel puţin 2-5 ani;

vinuri cu denumire de origine– vinuri de calitate înaltă cu proprietăţi organoleptice înalte, care se produc conform tehnologiei originale din struguri de soi (soiuri) cultivati în  podgorii strict delimitate, în condiţiile ecologice specifice locului concret indicat în denumirea vinului

3.vin cu denumire de origine controlată – În România există două categorii  DOC(Denumire de Origine controlată) și DOCG (Denumire de origine Controlată și Garantată). Vinurile DOC, care dobândesc o notorietate specială și renume comercial pot deveni DOCG doar după ce trec 5 ani de la recunoașterea DOC-ului.

Vinurile ce au denumire de origine controlată și trepte de calitate (D.O.C.) reprezintă cea mai înaltă categorie de calitate. Producerea acestor vinuri se face în areale restrânse și dupa reguli severe. Acordarea treptei de calitate este motivată de mai mulți factori – conținutul în zaharuri, proporția de boabe stafidite, atacul putregaiului nobil – care sunt determinați, în primul rând, de momentul recoltării.

În România a fost adoptat sistemul german de atribuire a treptelor de calitate:

CM – “cules la maturitate deplină” – adică în momentul în care strugurii sunt copți și acumularea de zaharuri este min . 196 gr/l;

CT – “culesul tarziu” – momentul culesului, în acest caz, este atunci cand strugurii sunt supracopți și crește cantitatea de zahăr pe seama pierderii apei, aceasta depășind 213 gr/l;

C.I.B. – “cules la innobilarea boabelor” – moment în care pierderea apei prin supracoacere este completată de stafidiere sau apariția mucegaiului nobil (care extrage apa din bob concentrând zaharurile fără a afecta compoziția acestuia). Strugurii din care provine vinul au conținut de zaharuri de minim 240 gr./l.

Dreptul producătorilor de a folosi denumirile de origine este controlat și se acordă anual de către Oficiul Național al Denumirilor de Origine a Vinurilor (O.N.D.O.V), organism aflat în subordinea Ministerului Agriculturii.

Leave a Reply