December 16, 2017

Influenţa maghiară asupra bucătăriei româneşti

Românii au avut contact cu populaţia maghiară începând cu secolul X. „Convieţuirea timp de secole dintre români şi maghiari a dus, în mod firesc, la o influenţă reciprocă, care se limitează în special la lexic.”[1]

Ca şi vechime, elementele de origine maghiară nu sunt consemnate în dialectele române din sudul Dunării, de unde rezultă că influenţa a început după separarea dialectală, observă Nicolae Felecan.

„Unele elemente lexicale maghiare s-au generalizat şi au intrat chiar în fondul principal de cuvinte.”[2]

Majoritatea împrumuturilor maghiare au un caracter regional, cele mai multe aparţinând graiurilor ardeleneşti, în special subdialectului crişean.

În prezent, influenţa maghiară asupra graiurilor româneşti  scade, „pe de o parte, prin dispariţia unor fapte legate de vechea organizare a vieţii sociale, iar pe de altă parte, prin influenţa limbii literare asupra cuvintelor dialectale, pe care, încet, le înlătură…”[3]

Nici în domeniul alimentaţiei nu avem foarte multe împrumuturi din limba maghiară.

Cuvântul regional leveşe, „supă” vine de la maghiarul leveş, iar pălincă „ţuică” vine de la pálinka. Românescul paprică „ardei” vine de la maghiarul paprika, care provine, na rândil său, din neogreacă, de la pipéri.

Cuvântul papricaş vine tot din limba maghiară, având directă legătură cu ardeiul (paprika). „Papricaşul e o mâncare cu mult ardei, în diferite forme (mai ales sub formă de boia), cu carne de pui ori de porc (s-au văzut și versiuni cu iepure, curcan sau vânat), cu roșii sau smântână.”[4]

Gulaş este, de asemenea, un termen împrumutat de la maghiarul gulyas. Acest fel de mancare este cunoscut în toată lumea, ca având origine maghiară. Cuvantul gulyás înseamnă în maghiară „păstor de vite”. Gulya înseamnă cireada de vaci, iar gulyás este cel care se ocupa de cireadă „Pe vremuri, această mâncare a fost numită carne de gulaş, adică carne care este pregătită de păstorul de vite. Prima descriere detaliată a preparării datează încă din 1787, semnată de Jozsef Gvadanyi.”[5] Mai există şi varianta – supă, care se numeşte la maghiari gulyásleves, adică supă de gulaş. (anexa 6)

Mai avem şi cuvântul românizat bograci, care vine de la maghiarul bogrács care înseamnă ceaun. Toate mâncarurile care se fac la ceaun se numesc bogrács la maghiari. De exemplu: bogrács gulyás înseamnă gulaş la ceaun.

O altă denumire de origine maghiară este bundas kenner, termen folosit pentru „pâine cu ou”, în Ardeal.

Sursa pozei

 



[1]Felecan, Nicolae, op.cit., p. 99.

[2] Graur, A. Fondul principal al limbii române, Bucureşti, 1957, p. 48-55.

[3] Felecan, Nicolae, Idem, p.101.

[4] Papricaş de porc, http://www.adihadean.ro/2011/02/paprica%C8%99-de-porc/

[5] Gulas la ceaun, http://retete.eva.ro/supe-si-ciorbe/gulas-la-ceaun-articol-9221.html

Leave a Reply