December 14, 2017

Centura de siguranţă

Cred că toată lumea a auzit deja de  accidentul rutier al lui Şerban Huidu care, într-o curbă uşoară la dreapta, semnalizată corespunzător şi cu restricţie de viteză a depăşit  linia continuă şi a intrat  pe contrasens, lovindu-se frontal de un Logan, condus de un bărbat de 65 de ani. În urma impactului, Loganul a fost aruncat în afara carosabilului, şoferul şi femeia aflată pe scaunul din dreapta acestuia, de 54 ani, murind pe loc, iar cel de-al treilea pasager, un bărbat de 58 ani, a fost transportat în stare extrem de gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov,  cu şanse minime de supravieţuire, însă până la urmă a murit şi el.

Huidu, soţia  şi bona au suferit contuzii minore, iar cei doi copii au scăpat fără nici o rană, toţi cinci purtând centuri de siguranţă. Dat fiind faptul că pasagerii Loganului au fost aruncaţi prin parbriz, e clar că nu purtaseră centurile de siguranţă.

Pe mine nu mă interesează cine e vinovat sau nu, doar mă gândesc că, în urma accidentului de anul trecut, de la schi, din Austria, Huidu nu trebuia să mai conducă.

Unde vreau eu să ajung însă e centura de siguranţă şi importanţa majoră a purtării acesteia de către toţi pasagerii.

Părinţi, puneţi centura de siguranţă copilului în maşină, indiferent dacă sunteţi în oraş sau în afara oraşului. Mie mi se face rău când văd părinţi iresponsabili care-şi lasă copilul să stea între cele două scaune din faţă sau cu geamul din spate deschis, şi copilul jumătate ieşit afară. Da, e distractiv pentru copil, dar trebuie să fiţi conştienţi că, până şi la o frână bruscă, copilul poate muri. Asta e realitatea!

Şi dacă-i pui copilului centura, nu e de ajuns. Trebuie să o poarte toţi cei aflaţi în maşină, inclusiv cel aflat pe bancheta din spate, pe locul din mijloc. Pentru că degeaba au 4 pasageri centura, că, în cazul unui accident, cel fără centură îi poate ucide pe toţi, ca în clipul de mai jos (vă avertizez că  e şocant):

Comments

  1. Din păcate oamenii nu înțeleg importanța centurilor de siguranță…

  2. Ar trebui ca amenzile pentru cei care nu poartă centură de siguranță să fie mult mai mari. Aici, recunosc că în oraș sau când nu sunt cu cea mică în mașină nu-mi prea pun centura de siguranță, dar în Spania, de frica amenzii, care era destul de mare, îmi puneam centura tot timpul.

  3. Oamenii ar trebui să fie conştienţi de ce li s-ar putea întâmpla din cauza ignoranţei lor şi de frica asta să poarte centura, nu de frica amenzilor.

    • Dar asta ar fi o modalitate de-ai convinge și pe ăia inconștienți. Dacă amenda ar fi 200 de lei, te asigur că te-ai gândi de două ori înainte de-a porni fără centură. Mult mai mulți și-ar pune centura de frica amenzii decât de frica de moarte. Sunt convinsă de asta 🙂

  4. Şi eu! 🙂

Leave a Reply