June 28, 2017

Înainte şi după… copii: cruntul adevăr

Înainte:

  • doar el şi ea, trăind iubirea vieţii lor
  • merg la servici, iar seara, dacă au chef ies în oraş, dacă nu, lenevesc acasă, uitându-se la un film şi ciocnind două pahare de vin
  • se trezesc doar când trebuie să meargă la lucru, în rest, adorm şi se trezesc la ce oră vor “muşchii lor”.

Celor fără copii li se pare normal, nimic ieşit din comun, nu?

După:

Perspectiva lui:

  • chef cu prietenii la naşterea copilului
  • aducerea mamei şi a copilului acasă. Începutul vieţii de tătic şi a responsabilităţilor
  • plânsete şi urlete; colici şi nopţi nedormite; la servici devine un zombie
  • sentimentul de a fi tătic şi de a-ţi ţine puiul în braţe;
  • şase săptămâni – pauză de sex, fără să mai calculăm cele de dinaintea naşterii
  • plimbat cu copilul noaptea pe la 3 cu maşina, măcar aşa poate mai tace din gură
  • tot timpul lui depinde de copil
  • şi bine că tot ea se plânge toată ziua, ea care stă tot timpul acasă

Perspectiva ei:

  • spaima de naştere
  • naşterea, cu tot ce presupune: dureri (înainte şi după), nervi prin spitale etc
  • ce e cu ghemotocul ăsta urlător care a apărut lângă mine? Luaţi-l de aici! Sunt obosită şi vreau să doorm! Lăsaţi-mă-n pace!
  • primele sentimente de mămică: ceva minunat care nu se poate descrie în cuvinte
  • aoleo! viaţa ghemotocului depinde de mine! trebuie să fiu foarte responsabilă…
  • nopţi albe, cu ţipete şi urlete… Zile şi nopţi… Şi nu se mai termină!!!
  • o privire de îngeraş care te face să te topeşti de drag
  • eu nu mai pot ieşi în oraş, nu mai pot face nimic fără mogâldeaţa asta după mine. Şi nimeni nu mă ajută cu nimic!
  • mâncare, curăţenie şi copii (că şi bărbatul e tot ca un copil, trebuie schimbat, hrănit etc)
  • urmează al doilea copil, pe care îţi vine să-l mănânci, cât îţi e de drag
  • un alt val de nesomn, urlete şi oboseală
  • captarea libertăţii în totalitate
  • “măcar el mai schimbă atmosfera, că merge la lucru, face şi altceva… “
  • de dimineaţa până când te culci te ocupi doar de copii: fă-le de mâcare, dă-le de mâncare, schimbă-i, spală-i, joacă-te cu ei, fă curăţenie, mai scoate-i şi la plimbare!

Păi şi atunci ne mai mirăm de ce naiba tot divorţează lumea, mai ales dacă au copii??? Că, cică, copiii îi unesc. Vrăjeli! Cum să te unească, când nu mai poţi face ce face un soţ şi o soţie, că ăia mici sunt călare pe tine, tot timpul? Şi când găseşti câte o oră, eşti prea obosit,sau te gândeşti la câte mai ai de făcut, numai la sex nu.

Păi ia mai spuneţi şi adevărul, măi fraţilor, că nu e totul chiar aşa de roz. E cel mai minunat lucru să ai copii, într-adevăr, şi sunt momente unice, care te fac cel mai fericit om din lume. Dar doar MOMENTE. Şi chiar merită tot sacrificiul şi toată libertatea, dar hai s-o spunem şi pe cealaltă!

Cred că doi soţi cu copii trebuie să fie foarte întregi la minte şi cu capul pe umeri, ca să nu o ia pe arătură. Pentru că apar întrebările: “Oare mă mai doreşte?” “Aşa gras/ă cum sunt?” “Atunci de ce nu-mi dă mai multă atenţie?” “Oare are pe altul/alta?” “Oare s-ar mai uita cineva la mine? Că eu vreau să mă simt dorit/ă!”

Şi uite aşa se poate duce pe p_ _ă o căsnicie perfectă: din lipsă de înţelegere şi din egoism. Normal că cei doi se iubesc şi sunt atraşi unul de celălalt, dar ce să faci dacă au apărut copiii? Trebuie să fii conştient că nu mai poate fi ca înainte, şi că trebie să te descurci în condiţiile de faţă, vorba aia:  să întemeiezi o familie e uşor, să o păstrezi e cel mai greu. Că e foarte uşor să înşeli sau să nu-ţi mai pese.

Şi acum, o explicaţie pe care demult am vrut să i-o dau lui Gaben, care se tot întreba de ce naiba toată lumea (cu copii) îi întreabă de ce ei nu fac copii, şi când au de gând. Păi, măi omule, ce, vouă să vă fie bine, să umblaţi împreună peste tot şi să vă distraţi? Da până când, nu vă e ruşine? Ia puneţi-vă pe treabă! Ce, numai noi să auzim urlete în fiecare zi şi să nu putem face sex când vrem? Nici nu ştiţi ce fain e să ai copii! E cel mai frumos sentiment, simţi că ai pentru ce să trăieşti. Ia încercaţi! (dar doar încercaţi)  :)))))

Comments

  1. 😀 La fel ma intreaba si pe mine toata lumea… ce mai astept?!… Si mi-ai dat si tu raspunsul, pe care, poate, ma temeam sa il spun!

  2. vedem noi…

  3. :)))

  4. Ei, nu e chiar așa de subră situația, mai există o bunică, o soră, care poate sta cu el/ea câteva ore până vă mai distrați.

  5. Da, exista o bona, intr-adevar. Nu e dracul chiar atat de negru, dar eram si eu suparata…
    Iasmina

  6. Ai perfecta dreptate! Dar daca ai face un sondaj nu cred sa fie multi care pot spune cu mana pe inima ca ar prefera viata de dinainte. Toti ajungem la un moment in viata sa avem cam tot ce ne trebuie, sa putem spune “o duc bine” ( aproape decent…in Romania) si totusi sa mai lipseasca ceva. Si atunci e momentul pt un bebe, nu cand ne preseaza mama,bunica,bunicu si mai stiu eu ce cunostinta bine intentionata. Si o sa constati ca oricat de crunt e adevarul, oricat de greu, SE MERITA! Bebe are nevoie de papica din 3 in 3 ore cam pana la 3-4 luni, apoi intervalul creste, deci si timpul in care te poti odihni. Daca perseverezi pe la 5-6 luni deja ai sa ajungi sa dormi 6-8 ore pe noapte – un castig enorm! Si cu cat creste cu atat devine mai independent. Deci poti spune ca primele 3-4 luni sunt de soc si cred ca nici o mamica la primul bebe nu e pregatita pentru ce urmeaza, dar timpul trece repede.
    Si taticii trebuie responsabilizati si asta din primele saptamani, nu doar mama e cea care il schimba, hraneste, se joaca, e o munca de echipa ce devine o familie adevarata cu cat cei doi lasa mai repede deoparte prejudecatile, egoismul si orgoliile.

  7. Cam asa ceva…

  8. numai prostii si inconstientii fac copchii

Leave a Reply