November 21, 2017

Răceală, gripă sau viroză


Poate să-mi explice şi mie cineva care e diferenţa între astea trei “boli”: răceală, gripă şi viroză?

Anul trecut, eu şi soţul ne-am făcut vaccin antigripal, în toamnă. Fata cea mare a mers primul ei an la grădi, şi nu ştiu ce-a putut culege de pe-acolo, dar din septembrie până în mai, noi am tot fost răciţi, că aşa spunem noi când ne curge nasul sau când tuşim: “am răcit”.

Două zile mergea la grădi, apoi vreo zece stătea acasă cu răceală, şi bineînţeles că nu ţinea numai pentru ea, era darnică şi ne dădea şi nouă. Eu una m-am săturat să administrez şi să iau antibiotice şi alte soiuri de medicamente, aşa că anul ăsta am dat-o la grădiniţă privată, unde sunt maxim 10 copii într-o grupă, în speranţa că nu ne va mai cadorisi tot anul cu răceli.

Dar, ce să vezi? A început grădiniţa, a mers 2 zile şi acum iar stă acasă, că, de data asta tati a fost cel care a împărţit cadourile. La toată lumea. A venit doctoriţa să ne vadă şi a zis că e viroză. Şi anul trecut o scăldam dintr-o viroză-n alta. Nici nu cred că mai are rost să ne facem vaccin anti-gripal anul ăsta, că la noi trag numai virozele.

Şi am mers frumos la farmacie, cu reţete compensate, sau, mă rog, parţial compensate, şi-am lăsat acolo 226 de lei. Deci cam atâta costă o răceală în familie anul ăsta. Scump, domne, scump… anul trecut era mai ieftin.

Leave a Reply