November 20, 2017

Mere… sau nu?

Un grup de prieteni au servit masa la un restaurant, într-o seară. Au mâncat şi au băut bine, iar la plecare au cerut nota de plată. Li s-a părut puţin cam mult, aşa că s-au uitat pe bon cu atenţie. Şi ce văd ei acolo? Mere… “Cum mere? dar ce mere am comandat noi aici?” l-au întrebat nedumeriţi pe ospătar. “Păi… dacă mere… mere! Dacă nu…nu!”

Ceva de genul ăsta am păţit şi noi, numai că nici pe departe atât de amuzant.

Am ieşit într-o seară la masă cu prietenii, într-un restaurant cu renume. Mâncarea şi servirea… impecabile. Totul a fost bine şi frumos, însă nota de plată umflată cu pompa ne-a cam şters zâmbetul de pe buze. Bineînţeles că suma totală era scrisă pe o hârtie albă, nici vorbă de bon. Aşa că am apelat la chelner, să aflăm şi noi magia care a făcut să crească nota de plată. Bineînţeles că ne-au servit vreo 5 chelneri, ca în orice restaurant de genul ăsta, dar l-am chemat pe cel mai ok, şi singurul care era de treabă.

Chelnerul- şocat la rândul lui: “Nu se poate. E prea mult. Mă duc să întreb.”

Vine peste vreo 15 minute, cu capul plecat: “Îmi cer scuze. Azi e joi. Şi joia, totul are un ingredient special, care costă 6 lei în plus…” “Nah, de-astea n-am mai auzit” am spus noi. “Păi ştiţi… asta e ultima mea zi de lucru aici… Şi bucătarul pleacă… Ştiu că nu e normal ce se întâmplă… Îmi cer scuze din nou… Eu nu sunt hoţ şi nu vreau să mai particip…”

Ei bine, voi ce-aţi fi făcut într-o situaţie de-asta? Mergi şi-l iei pe patron de gât? Suni la protecţia consumatorului? Sau pleci şi nu mai calci pe acolo NEVER?

Noi am optat pentru a treia variantă. Nu merită să-ţi consumi nervii şi energia. Oricum ei vor fi în pierdere. Fiecare din cei aflaţi la masă vor spune ce s-a întâmplat la fiecare prieten, care va da vestea mai departe: “Nu mergeţi acolo că vă fură pe faţă. Sunt nişte hoţi.” La fel va povesti şi chelnerul, şi bucătarul şi toţi care vor pleca de-acolo. Căci un om ok pleacă din asemenea locuri de muncă, şi rămân doar escrocii, care-i vor fura şi pe clienţi, şi pe patroni.

La fel se întâmplă şi când la un loc de muncă se cere corectitudine, fidelitate şi bun simţ şi când se impun nişte reguli: toţi escrocii îşi iau tălpăşiţa. Că ei nu pot lucra în asemenea condiţii. Ei nu pot fără să fure sau să fraierească pe cineva.

Oricum, noi ne-am ales cu o lecţie importantă: “Nu te uita doar la calitatea produselor şi a serviciilor! Uită-te şi la omul din spatele lor!”

Aşa că să nu aveţi încredere. Vreificaţi de fiecare dată, atâta timp cât e vorba de oameni.

Comments

  1. Putem să știm și noi care era ingredientul ăla special? Să nu-mi spui că era aur comestibil… că cică asta este ultima fiță gastronomică. Sau era ceva ingredient special de genul medicamentelor placebo :), adică o linguriță de apă sau un pic de aer :))))?

  2. Mai degrabă varianta a doua. :)))

Leave a Reply