August 21, 2017

Întâlnire cu foştii colegi de clasă

Am avut bucuria de a participa recent la o întâlnire cu foşti colegi de generală (din păcate nu a mea, ci a soţului meu) şi am trăit nişte sentimente pe care aş vrea să vi le împărtăşesc şi vouă.

Cred că ştiţi cu toţii cât de importantă e copilăria şi cât de mult te marchează orice eveniment petrecut atunci. În copilărie te formezi ca om şi înveţi de la toţi cei din jur, de la părinţi la învăţătoare, profesori şi colegi de clasă. Şi cred că cele mai multe amintiri (plăcute sau neplăcute) le avem din clasele I – VIII.

Unul dintre cele mai frumoase lucruri este să organizezi o astfel de întâlnire, care, aş putea spune, este ca o reîntâlnire cu familia, pentru că opt ani de zile profesorii ne-au fost părinţii, iar colegii ne-au fost fraţii (mai buni sau mai răi, mai mult sau mai puţin deştepţi).

Anul trecut clasa mea a organizat o astfel de întâlnire la care nu am reuşit să ajung. Acum sper şi aştept să se mai organizeze încă una, de 15 sau 20 de ani, şi am să fac pe dracu-n patru să merg, pentru că sunt momente unice şi atât de frumoase, şi pierzi foarte mult dacă le ratezi.

Noi nu am fost o clasă atât de unită precum a soţului meu, dar, cum am mai spus, a fost familia mea atâta timp… Şi, în plus, gândiţi-vă: pe cine cauţi prima oară pe facebook sau alte reţele de socializare? Foştii colegi de generală sau de liceu, cu care, practic, ai crescut împreună.

A fost foarte amuzant să aud cum îşi depănau tot felul de amintiri, printre care stilul de “kung-fu” al fiecărui profesor: tras de perciuni, castane, scuturat de bărbie etc., cum se obişnuia pe vremea aia, educaţia prin ciomăgeală. 🙂  Fiecare îşi amintea altceva, şi împreună au construit filmul copilăriei lor: cu primele iubiri, antipatii, bătăi între colegi, meciuri de fotbal, ping-pong în clasă şi faimosul tuberman.

Recomand oricărei persoane care organizează o astfel de întâlnire, să facă programul pentru două zile, că într-o zi nu apuci să faci mai nimic. Ei în prima zi au făcut o întâlnire în şcoală, apoi o masă la restaurant, iar a doua zi au ieşit toţi la iarbă verde.

Nu ştiu dacă aşa sunt toţi din generaţia lor sau doar ei sunt norocoşi, dar eu atâţia oameni de treabă şi să fie toţi într-o clasă nu prea mi-a fost dat să întâlnesc. Şi ce m-a mai impresionat a fost faptul că toţi erau realizaţi: cu familie, copii, cu job-uri ok, şi totuşi oameni simpli, fără fitze. Mai rar întâlneşti… Să nu mai vorbesc de diriginta lor, care chiar le-a fost un model.

Dacă pentru mine a fost atât de emoţionantă întâlnirea lor, îmi imaginez cum a fost pentru ei. E interesant să-ţi vezi colegii pe care nu i-ai mai văzut de când erau copii, să fie acum oameni cu copii… Dar şi mai interesant e faptul că, din câte am înţeles de la ei, toţi au rămas cam la fel, în ceea ce priveşte caracterul fiecăruia. Aceeaşi fire, aceeaşi gândire, acelaşi comportament…

Abia aştept şi eu o întâlnire cu foştii colegi, care, sper, va fi măcar pe jumătate la fel de frumoasă…

 

 

Comments

  1. o sa fie si la noi la fel de frumos! 🙂
    si eu sper, la fel ca si tine ca la intalnirea de 10 ani de la terminarea licului o sa fim prezenti cat mai multi!

    cu siguranta sunt momente deosebite, incarcate de emotie si amintiri dragi!

    Andreea

  2. Au fost niște momente unice. Dacă nu le trăiești nu prea ai cum să le înțelegi. A doua zi efectiv ne-am întors în timp. Aveam cu toții 13-14 ani…

Leave a Reply