August 21, 2017

Gânduri…

Oare care o fi vârsta la care copiii încep să vorbească, în mod normal? Ştiaţi că Lucian Blaga, despre care se spune că era “mut ca o lebădă” a început să vorbească abia la vârsta de patru ani? Se spune că fetele încep să vorbească mai repede. Într-adevăr, fiica mea a început să vorbească pe la 1 an, iar băiatul are 1 an jumate şi încă nu “şi-a dat drumul la vorbire”. Adică zice “mama”, “tata”, “apa”, dar cam atât…

Sunt curioasă, oare ce-o fi în căpşorul lor? Ce pot gândi ei? Eu îmi aduc aminte de când eram mică, că cei din jurul meu vorbeau atât de multe, şi eu îmi doream să cresc odată, să ştiu şi eu să vorbesc atâtea…

Oare felul de a fi al unui copil rămâne acelaşi toată viaţa? Eu tot aşa sunt, tot aşa gândesc, atâta doar că întâmplările prin care am trecut m-au marcat şi am învăţat câte ceva din fiecare… dar “esenţa” a rămas aceeaşi.

Oricum, cred că un copil căruia i s-au transmis genetic hoţia sau  minciuna, poate fi schimbat prin educaţie. Adică, dacă ar fi să iau un copil de la orfelinat, care a avut sau are părinți hoți sau mai știu eu ce, cred că, prin educația pe care i-aș oferi-o, aș putea face din el un om de nădejde…
Nu spun că numai prin educație se formează caracterul, pentru că știu o grămadă de situații în care, doi sau mai mulți frați care au primit aceeași educație au caractere total diferite.
Ce nu cred eu că se poate schimba este nesimțirea, răutatea sau prostia. În rest, toate trăsăturile de caracter se pot modela.
Există și copii care își fac autoeducație. Cunosc persoane care, în ciuda faptului că au crescut în medii groaznice, cu părinți bețivi, care nu dădeau doi bani pe copiii lor și îi considerau o povară, și-au făcut singuri o educație, luând tot ce-a fost mai bun din orice experiență. Au învățat de la părinții lor cum să NU facă în viață: să NU își abandoneze copiii, să NU își înșele soțul sau soția, să NU vină beți acasă, să NU își bată familia, să NU fie indiferent, ș. a. m. d.
Autoeducația unui asemenea copil se mai poate dobâni și din lectură. De la poveśtile și basmele copilăriei, până la romanele adolescenței. De aici înveți să fi bun și corect, pentru că numai așa poți învinge.
Mai poți învăța multe, de asamenea, din filme… Sunt o grămadă de filme care transmit atât de multe mesaje… totul e să le înțelegi.
Ideea e că toată viața putem învăța, putem fi MAI buni, și putem transmite mai departe adevăratele valori. Totul e să vrem.

Leave a Reply