November 20, 2017

Reţetă: dovlecei gratinaţi

Astăzi am avut chef să gătesc ceva cu dovlecei. M-am uitat pe net, dar nu am găsit nimic care să-mi facă cu ochiul… Aşa că mi-am “stors puţin mintea” şi am scornit ceva care s-a dovedit a fi taaare gustos:

Timp de lucru: 45 min.

Ingrediente:

– vreo 3 dovlecei tineri (cam 1 kg jumate)
– slănină (aprox. 100 g)
– o ceapă
– jumătate de ardei gras
– 2 ouă
– smântână (150 g)
– pătrunjel tocat (opţional)
– caş sau caşcaval (cam 100 g)
– sare (cam jumătate de lingură)
– piper
– ulei de măsline

Se curăţă dovleceii şi taie cubuleţe, apoi se pun la fiert într-o oală cu apă şi sare.

Se toacă apoi ceapa şi ardeiul şi se taie şi slăninuţa tot cubuleţe, după care se pun la călit, în ulei de măsline. Când s-au prăjit puţin, se adaugă cubuleţele de dovlecei, pe care le scoatem din apă şi se mai ţine pe foc, până se călesc puţin şi dovleceii.

Între timp, batem ouăle împreună cu smântâna şi pătrunjelul, după care radem caşul şi amestecăm. Se adaugă apoi sarea şi piperul.

După ce s-au călit şi dovleceii, îi punem într-un vas, după care turnăm compoziţia cu ouă deasupra şi introducem totul la cuptor. eu am pus la 200 de grade.

Se lasă până face o crustă şi “prinde culoare” deasupra şi… Poftă bună!







Leave a Reply