August 21, 2017

Nunţi şi divorţuri

Îmi tot povestea bunică-mea, când eram mică, tot felul de istorioare cu Dumnezeu şi Sfântul Petru. Iată una dintre ele:

“Mergea odată Dumnezeu cu Sfântul Petru pe Pământ. Şi mergând ei aşa, dau de un fecior, care stătea la umbra unui păr, doar- doar i-a cadea şi lui una direct în gură… Văzându-l, Dumnezeu îi spune:
– Ziua bună, fecior! Nu ne spui şi nouă, dacă eşti bun, încotro s-o luăm să ajungem în Satul Nou?
Băiatul, plictisit, întinde un picior către dreapta, apoi se întoarce pe-o parte şi-şi vede de somn.
Mergând ei mai departe, dau de o fată sprintenă şi voinică, care trebăluia de zor pe lângă casă. Dumnezeu o întreabă acelaşi lucru, iar fata, fără a sta pe gânduri, sare repede, le pregăteşte o traistă cu merinde, şi îi conduce, până se întrezăreşte satul cu pricina.
Sfântul Petru, impresionat, îi spune lui Dumnezeu:
– Doamne, ce fată minunată! Cum o răsplăteşti pentru fapta sa bună?
Iar Dumnezeu îi răspunde:
– Am să i-l dau pe feciorul de sub păr de soţ.”

Sec, nu-i aşa? Şi mai adăuga bunică-mea că aşa dă Dumnezeu întotdeauna, să fie unul harnic, iar celălalt leneş, unul bun, celălalt rău, ş.a.m.d., ca să existe un echilibru.

Ei bine, în zilele noastre, oricum ar fi un cuplu, nu se mai găseşte nici un echilibru. Divorţurile sunt la modă, şi fac furori. Divorţul a devenit un lucru mai mult decât normal, ca, dealtfel, a avea amant/ă. Toată lumea e nefericită alături de soţ sau soţie, toţi îşi văd defectele celuilalt numai după ce se căsătoresc, iar dacă mai au şi copii, le văd şi mai bine.
Poate sunt eu demodată, dar odată ce-ai mers la preot şi-ai jurat unele chestii, cred că ai fost conştient că e pe viaţă. Eşti nefericit numai dacă vrei asta. Cu toţii putem fi fericiţi dacă vrem, alături de persoana pe care am ales-o, că doar noi am făcut alegerea, nu? Mai demult erau căsătorii aranjate, şi tot supravieţuiau.
E clar că şi societatea e de vină, şi parcă te îndeamnă să înşeli. Divorţurile sunt pe primele pagini ale ziarelor, şi în topul emisiunilor de televiziune. Iar românii sunt leşinaţi după ele, le adoră.
Nu contest, mai sunt şi greşeli, sau “erori de căsnicie”, dar, de obicei astea nu prea funcţionează de la bun început. Şi e o mare greşeală dacă continui, şi nu divorţezi la timp, în speranţa că poate-poate se schimbă. Dar oamenii nu se schimbă deloc. Esenţa e tot aia pe veci.

Comments

  1. Divortul—povara adultilor pe umerii copiilor!
    E povestea mea si a celor 2 ingeri ai mei….
    .Daca ar fi sa mi incep povestirea, asa as incepe o!!!! De dimineata buna, ne am trezit, ne uitam unii la altii , dar fara sa ne spunem nimic, vorbea frica, agitatia, emotiile, nervozitatea! Azi din nou infatisare la Tribunal,ma lupt cu TATAL LOR, pt suma modica de 180 ron, pensie alimentara! S a cresti 2 copii cu 180 ron……..ce l intereseaza pe el, ce si cum!!!! Dar multumesc cerului, ca ei doi Deny si Dutu sunt linga mine, sunt momentan doar ai mei…AI MEI SI A NIMANUI!!!!! Daca va trebui sa mi vand sufletul mi l voi vinde, fara a ezita, doar sa i stiu aici, linga mine![b]……[/b]….Cladire inalta, impunatoare, holuri mari, reci, care nu ti spun parca nimic bun, ne tinem de mina si asteptam sa intram, suntem 3, mainile noastre nu se desprind, de parca am vrea sa aratam tuturor ca suntem un TOT UNITAR……Pe mine de ei doi doar MOARTEA ma va desparti!
    ………Intram inauntru, ne asezam cuminti pe bancile reci, care ti dau fiori de groaza si asteptam cuminti sa ne vina randul……sunt intre ei, deoparte si alta ei ma sustin , ei sunt stalpii mei de sustinere…..Ma intreb oare umerii lor, sufletele lor cat vor mai putea purta povara asta?Povara prea grea pt ei…sunt copii….ce si vor aminti atunci cand vor fi ADULTI?De certurile noastre, de bataile primite, de saracia crunta, de frica cu care se culcau?Astea vor fi amintirile din copilariei a copiilor mei????
    …….Pe rand isi reazama capusoarele de umerii mei …umerii mei sunt umezi de la lcrimile lor…..privesc atenti cazurile care erau pe rol…..divorturi , certuri urate, jigniri……La un moment dat privirea judecatoarei se opreste la noi…….se uita lung la noi….poate e mama….poate ca dragostea mea si a copilor au atins o si pe ea……merge mai departe…..din cand in cand aruncindu ne cate o privire…..
    …….Visam……imi aduc aminte de copilaria mea, imi aduc aminte de bratele care m au crescut, de sacrificiile pe care le au facut pentru mine….apoi fetita ma coteste…..”MAMII, JUDECATOAREA SE UITA INSISTENT LA TINE”…..ma scutur speriata, si o privesc….imi spunea din priviri sa mi spun nr dosarului….Ma ridic spun, si ma pofteste in fata……ma duc ,dar nu inainte de a mi imbratisa muninile…. inaintind timid, dar trebuie sa fiu tare….pt EI-INGERII MEI…
    …….Se face apelul….eu prezenta ..El lipsa…..judecatoarea imi da voie sa mi spun offul….nu apuc multe, pina cand din sala, se aude vocea fetitei mele, nu rezistase sa nu strige ca e o minciuna ceea ce declarase tatal ei, anterior…si ce scrie pe adeverinta de salarizare a tatalui ei…..Ma podeste plinsul, dar ma abtin, vorbesc tot mai greu….EA judecatoarea ma simte, si incearca sa ma aduca cu picioarele pe pamint……Sunt sigura ca e mama…….apoi zambind, parca spunandu mi din ochi–“pt tine mama si copiii tai calvarul s a terminat”azi data de 15.06.09 copii mei si au obtinut drepturile, SI AU INVINS TATAL….AU INVINS FRICA…..
    …….sunt doar franturi…care trebuia sa le astern…..acum nu mai pot….lacrimile nu mi dau pace…….SCUZE PRIETENI DRAGI!

    Chiar daca instanta , ne a dat castig de cauza…El …nici pina azi 13.03.2012 nu le a acordat nici un banut…..dar credete ma ca sta nu mai conteaza…conteaza fericirea si linistea noastra , care e mai presus decat aceea nenorocita de suma!

Leave a Reply